În acest material vorbim despre cabochoane si despre modalităţile de
lipirea a lor, pe baza experienţei personale şi a altora. Am citit că nu toată
lumea se descurcă, nici mie nu îmi iese întotdeauna din prima, astfel că m-am gândit
să vă împărtăşesc soluţiile identificate de mine.
ASPECTE FOARTE IMPORTANTE
- Curăţarea cabochonului
- Adezivul pe care-l folosim
- Timpul alocat pentru uscarea adezivului
Ştiu că există pe piaţă mule soluţii de lipit, dar eu am folosit pentru cabochoane exclusiv
lipiciul E6000. Nu am încercat altceva, pentru că nu am simţit nevoia, am fost mulţumită
doar cu el şi n-am avut surprize neplăcute până acum. De aceea, aproape tot ce
voi povesti mai departe se referă la el. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu spun că
nu există şi alţi adezivi minunaţi, că E6000 este cel mai cel (nu-s acţionară
la fabrică lor). Chiar dacă nu am reuşit să lipesc foarte bine din prima, din a
doua, da. Şi prefer să vorbesc din experienţă decât din auzite.
Cel mai adesea cabochoanele care tind sa adere greu sunt cele cu suprafaţa
perfect netedă (sticlă, piatra şlefuită). Ce putem încerca?
- Să punem o cantitate un pic mai mare de lipici
- sau să şlefuim cu o pilă sau cu şmirghel dosul cabochonului, până devine poros.
- Sau amândouă.
Cabochon + bază metalică
Se curăţă atât cabochonul, cât şi baza pe care urmează să lipim. Orice
impuritate, urmă de grăsime etc. s-ar putea sa ne creeze neplăceri. De aceea
curăţăm bine, înainte de orice. Cu dizolvant de unghii se curăţă cel mai bine.
Dar dacă avem de-a face cu un cabochon de plastic, piatră vopsită etc. sau cu o
bază cu finisaj sensibil, atunci curăţăm cu alcool sanitar. În general, când nu
suntem siguri ce fel de materiale avem, când avem bănuieli că dizolvantul ar
putea afecta materialele, atunci mai bine folosim din prima spirt, nu soluţii
corozive.
Dacă suprafaţa pe care vom lipi nu este plată, ci concav (ca un căuş), o curăţăm cu
ajutorul unui beţişor de urechi. Dacă este plată, atunci putem folosi vată sau
şerveţele.
Aplicăm lipiciul în mijlocul cabochonului, aşteptăm 3-4 minute, apoi presăm
uşor şi lăsăm să se usuce.
Am păţit că am presat prea tare, adezivul a ieşit pe margini. Credeam că e
vorba de un surplus şi mi-am zis să-l elimin acum, cât e moale, că îmi va fi
mai uşor. De fapt piatra a sărit din montură şi am observat că sub ea nu prea
mai exista adeziv, nu era vorba de vreun surplus, ci de toată cantitatea de
lipici, care ieşise, fiindcă presasem exagerat (păi dacă aşa scrie pe tub?).
Şi-atunci soluţia mea a fost să relipesc, dar de data asta am presat mult mai
uşor. Tot adezivul a rămas sub piatră şi şi-a făcut acolo datoria.
Altă sugestie este să aplicăm câte puţin adeziv pe ambele suprafeţe de
lipit, aşteptăm 3-4 minute, apoi le îmbinăm.
Cabochon + bază nemetalică – pentru brodat sau ţesut (weaving)
Vom curăţa doar cabochonul, căci suprafaţa pe care lipim se consideră
curată.
Identific aici 2 situatii:
- Cabochonul va fi încastrat în mărgele (bezeling)
Am mai zis pe undeva asta: nici nu e nevoie de vreun lipici de calitate, putem economisi E6000, fiindcă avem nevoie ca piatra să stea la locul ei doar până o încapsulăm în mărgele. La final, cabochonul nu are scăpare, nu va cădea. Asta e situaţia cea mai simplă.
- Cabochonul va fi brodat de jur împrejur (embroidery sau soutache)
Punem, fără a ne zgârci (oops! eu tind să mă zgârcesc), adeziv pe cabochon.
Presăm cu moderaţie, astfel încât lipiciul să ne rămână sub el, să nu iasă în
afară. Lăsăm la uscat minimum 24 de ore. Daaaa, ştiu că asta e partea cea mai
grea, că vrem să ne-apucăm de treabă ACUM! :D. Sugestii de autopăcălire: lucrăm
altceva, ceva care să ne facă tot atâta plăcere şi să ne distragă atenţia de la
goodies. De exemplu eu, acum, am la uscat 3 cabochoane. Mă uit la ele ca pisica
la smântână. Dar mă abţin, fiindcă ştiu ca dacă nu-s cuminte şi umblu la ele,
voi avea neplăceri când voi începe să le brodez. Aşa că scriu aici 3 vorbe şi
apoi voi lucra un cabo lipit ieri.
Păţanie: am lipit, am fost copil bun şi n-am atins şi totuşi, după ce-am
terminat de brodat, observ că pe alocuri cabochonul se dezlipeşte. Trag foarte
uşor, de jur împrejur, să văd pe unde nu e bine lipit şi doar în acele locuri
mai pun adeziv şi, din nou, îl las să îşi facă treaba.
Pentru a evita astfel de surprize putem face aşa: desenăm conturul
cabochonului, aplicăm adeziv în mijlocul desenului, dar si pe cabochonul
curăţat. După 3-4 minute le îmbinăm şi le lăsăm 24 de ore.
***
Am ridicat coletul de la poştă, alerg într-un suflet acasă, sfâşii
ambalajul şi descopăr cele mai frumoase cabochoane din lume. Nu mă pot abţine,
capul îmi colcăie de idei şi mâinile mă mănâncă rău, deci TREBUIE să mă apuc
ACUM de ţesut, nu mai am răbdare pentru uscare de adezivi şi prostii de genul ăsta.
Vă e familiar scenariul? Mă pot apuca de lucru? Ura, daaa! Există banda dublu
adezivă, pe care o achiziţionăm de la papetărie, hobby shops sau de la magazine
cu articole pentru casă şi grădină.
Pun cabochonul pe bandă.
Apoi decupez
bucata cu 2 mm mai în interior decât marginea trasată (adică forma obţinută
trebuie să fie mai mică decât cabochonul). Decupatul e anevoios, foarfecele mi
se lipeşte mereu. Cu răbdare, răzbesc. Încerc să ating cât mai puţin cu
degetele suprafaţa lipicioasă.
Mă asigur că e cu 2 mm mai mică decât
cabochonul (probele se fac cu partea nelipicioasă înspre cabochon). Dacă nu e, mai ajustez.
Curăţ cabochonul cu alcool sanitar, suflu.
Lipesc banda pe cabochon, apoi dezlipesc hârtia protectoare şi lipesc de
baza de lucru. Astfel, în loc să aştept o zi, mă pot apuca de lucru în 5
minute. Super!
De ce am decupat banda dublu adezivă mai mică decât cabochonul? Pentru ca
ea să nu intre în contact cu acul sau aţa. Altfel, ele s-ar năclăi cu lipici şi
munca ne-ar fi îngreunată mult.
Eu am încercat două tipuri de bandă dublu adezivă. Una e groasă şi buretoasă
(vizibilă în fotografii). Cea de-a doua este la fel de subţire ca banda scotch. Nici una din ele nu este satisfăcătoare, dacă trag, cabochonul se dezlipeşte. Deci,
sunt bune doar pentru cabochoane care vor fi încastrate în mărgele, nu şi pentru cele
lăsate libere şi brodate în jur.
Din păcate, nu ştiu dacă există o astfel de bandă suficient de rezistentă
şi pentru cabochon brodat. Am auzit despre o bandă cu care se pot lipi inclusiv
oglinzi pe pereţi, dar pe aceea nu am găsit-o încă.
***
Am cumpărat bijuterii handmade (din categoria cabochon + bază de metal)
lipite cu silicon. Analizându-le atent, am de cârcotit două lucruri:
- Atenţie la cantitate! Am văzut silicon care dă pe-afară, inestetic.
- Atenţie la centrare! Descentrarea nu prea dă bine.
Indiferent ce-am folosi, atenţia la detalii să nu ne părăseasca niciodată.
***
Adezivii instant (Picătura sau Super Glue) nu sunt rezistenţi, mai devreme sau mai târziu piatra va sări din montură. De asemenea, sunt periculoşi: corodează plasticul şi alterează finisajul mărgelelor de sticlă.
Un material legat de adezivul 5 Minute Epoxy puteţi cititi aici.
Un material legat de adezivul 5 Minute Epoxy puteţi cititi aici.
Voi ce folosiţi? Ce recomandaţi? Ce plusuri şi minusuri aţi identificat la
adezivii folosiţi? (inclusiv la E6000). Aştept completări, critici, păreri
(insulte, mai puţin:D)
Daca aleg o baza de inel din bronz si un cabochon din sticla permanenta, urmand ca fundalul sa fie o imagine printata la imprimanta, acest adeziv E6000 nu distruge imaginea imprimata?
RăspundețiȘtergereDin păcate, nu îţi pot răspunde, fiindcă nu ştiu, nu am încercat niciodată. Probabil, dacă imaginea e imprimată pe un suport mai gros, acesta nu va fi afectat de adeziv.
RăspundețiȘtergereBuna! Am incercat eu acea banda dublu adeziva de lipit oglinzi pe pereti. Pentru oglinda e ok dar pentru cabosoanele care au baza fina nu merge. Trebuie sa smirgheluiesti bine baza. Si daca cabosonul este transparent se vede urat. Insa cu E 6000 sunt 100% de acord cu tine. E bun,bun,bun.
RăspundețiȘtergereBună, Irene Bijoux. Mă bucur că ai citit materialul, că mi-ai scris şi că îmi confirmi buna părere despre adezivul E6000, pe care eu nu am să încetez niciodată să-l laud (foarte rar m-a dezamăgit). Atenţie: eu, când am menţionat banda dublu adezivă, m-am referit STRICT la caboşoanele care urmează să fie încapsulate în ţesătură de mărgele mici. Nu la caboşoanele care urmează să fie doar lipite pe o bază.
ȘtergereDeci să înțeleg că E6000 își va face treaba pe o baza de bronz cu cabochon de sticla.. Acum, mă întreb de unde procur acest adeziv...
RăspundețiȘtergereBună, Dan. Mulţumesc pentru comentariu! Într-adevăr E6000 este un adeziv de foarte bună calitate şi e ok pentru ce vă trebuie dumneavoastră. Dar, mare atenţie de unde îl procuraţi, pentru că, pe piaţa din România (şi nu numai) , există unul care e o imitaţie din China şi care e de slabă calitate.
ȘtergereBuna ziua. Sunt incepatoare dar brodez si vreau sa fac si eu bijuterii brodate. Explicati-mi , va rog pas cu pas sau printr-un tutorial cum se fac cele brodate...
RăspundețiȘtergereBuna ziua. Sunt incepatoare dar brodez si vreau sa fac si eu bijuterii brodate. Explicati-mi , va rog pas cu pas sau printr-un tutorial cum se fac cele brodate...
RăspundețiȘtergereBună ziua. Am 2 materiale pe tema broderiei cu mărgele:
Ștergerehttp://kezimade.blogspot.ro/2010/09/cusatura-backstitch.html şi http://kezimade.blogspot.ro/2012/02/coaserea-cabosoanelor.html
Buna ziua!
RăspundețiȘtergereCel F 6000 este bun?
Daca imbrac cabochonul de sticla in material, iar apoi il lipesc pe baza metalica, se lipeste bine? sau doar sticla fara material se lipeste pe baza metalica?
Multumesc!
Bună ziua. Citiţi https://kezimade.blogspot.com/2015/11/e6000-vs-f6000.html
ȘtergereE posibil să nu am dreptate. Nu am folosit F600. De asemenea, nu am lipit niciodată caboşon de sticlă învelit în textil. Fără textil stă sigur, cu textil va trebui să încercaţi. Dacă brodaţi în jurul lui, nu contează adezivul. dacă îl lăsaţi liber, adezivul va trebui să fie bun. Eu am mai folosit adeziv bicomponent Epoxy-Resin Glue A+B, este şi el foarte bun, depinde de situaţie.
Va multumesc frumos pentru raspuns! Apreciez! Va doresc o zi frumoasa cu soare !!
Ștergere