În orice tehnică de lucru cu mărgele avem zeci de instrumente de lucru şi accesorii. Aţi gândit despre vreunul asta e o chestie genială? Eu da, de mai multe ori. Una dintre dăţi a fost când am descoperit French Wire sau Bouillon. Bulionul nu este numai un suc de roşii cum credeam eu :), ci şi o sârmă foarte fină, răsucită în spirală, astfel încât să rezulte un tub subţire. Inclus în lucrare, el conectează partea de mărgele a bijuteriei de cea de metal şi o protejeaza de uzura prin frecare. Se comercializează în diferite dimensiuni.
Vedeţi mai jos cum se foloseşte această sârmă în lucrul cu mărgelele mici, dar se poate folosi şi în alte tehnici.
Din firul lung mi-am tăiat două bucaţele egale, cam de 4-5 mm fiecare, pentru că urmează să conectez de tortiţe o pereche de cercei.
Dar se poate folosi şi la pandantive sau la orice altă piesă care urmează să fie conectată cu o za de metal. Bucata folosită va fi direct proporţională cu dimensiunea piesei pe care urmează s-o conectăm de metal.
Urmând patternul (sau propria fantezie), acolo unde cercelul urmează să fie agăţat de tortiţă, înşir pe ac bucata de French Wire, normal, ca şi cum ar fi o mărgică.
Şi îl cos de mărgică următoare, ajutându-l să stea la locul lui, în cazul în care nu se aşează singur şi din prima.
Ca să înţelegeţi mai bine de ce e atât de minunată această sârmă, fac două comparaţii.
Dacă tortiţa este plasată direct într-o buclă din mărgele, riscurile sunt fie ca mărgelele să se crape, fie ca firul sa scape prin bucla tortiţei şi să pierdem cercelul, fie ca din cauza frecării repetate tortiţă-fir, acesta din urmă să cedeze :(.
În cazul al doilea, singurul şi suficientul risc e ca mărgica mai mare, conectoare, să crape din cauza mişcărilor din timpul purtării şi atunci întregul cercel este complet stricat :(.
Toate aceste riscuri se pot evita atat de simplu, prin folosirea sârmei French wire. De aceea am spus la început că este atât de minunată! Şi face diferenţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu