Ace, fire - care, cand si cum

Despre ata Nymo si tratarea ei cu balsam am vorbit pe larg intr-o postare mai veche, numita "Fire textile, tratamente". Acum va fi vorba despre alte lucruri, dar poate nu ar strica s-o vizitati si pe aceea. Iarasi va spun ca tot ce scriu se bazeaza strictpe mica mea experienta, pe greseli pe care le-am facut, pe constatarile mele si pe concluziile trase. Tot ce cititi va fi intepretat ca "asa face Kezi", nu ca regula tip "asa se face". Posibil ca alta lume sa aiba metode mai bune, sau sa contrazica total ceea ce spun eu.

ACE

In lucrurul cu seed beads sau cu seed beads in combinatie cu orice altceva, se folosesc ace subtiri, destinate special pentru asta. De aratat arata exact ca acele normale de cusut, dar asta numai la prima vedere, pentru ca ele sunt de fapt ace speciale pentru tesaturile din margele mici, au urechea foarte subtire, astfel incat sa poata trece prin minusculele gauri ale margelelor de nisip cel putin de doua ori prin aceeasi margica. Unele dintre ele sunt aproape la fel de subtiri ca firul de par. Nu vorbim despre acele rasucite, twisted, care sunt moi, ci despre cele dure. Exista 3 marimi indicate: 10, 12 si 13 si doua lungimi vazute de mine: 3 si 5 cm. Pe cele de 13 nu le-am incercat niciodata. Le-am incercat, insa, pe cele de 10 si 12. Cele de 10 sunt mai groase, deci se recomanda pentru margelele mai mari, 6/0 sau de 8/0, dar merg si la margelele mai mici - maximum 11/0, insa in ultimul caz nu permit trecerea de multe ori prin aceeasi margica.

Pe cele de 10 eu le folosesc cand cos margelute mai mari (6/0 sau 8/0), cand cos un model foarte bine stiut si exersat si la care nu voi avea surprize sau cand vreau sa-mi odihnesc ochii (acul de 10 se vede, pe cand cel de 12 mai mult se intuieste :)).

Asa ca eu as recomanda acele marimea 12, de vreme ce ele merg si la margele mici, si la cele mari, fara probleme. Iar ca lungime, imi plac cele de 5 cm: macar am de unde sa le prind cu degetele. La un ac de 3 cm aproape jumatate din lungimea lui este ocupata de degete, iar pentru luarea margelei pe ac si coasere ramane o suprafata mica si este un pic incomod.

Ce-am scris pana acum se referea mai mult la seed beads. Daca aveti de cusut alt tip de margele sau cristale, puteti folosi fara probleme acele de 10.

Ce fac cand acul nu vrea sa treaca printr-o margica? Il schimb cu unul mai subtire, daca se poate, apoi schimb din nou sau nu. Renunt sa trec prin acea margica, daca se poate, daca modelul si momentul imi permit.

In prima faza incerc sa fortez acul sa treaca. Abia apoi aplic cele de mai sus. Fortatul e cu 2 taisuri, s-ar putea sa mi se crape margica in cauza. Cum stim cand e cazul sa fortam acul si cand nu? Daca el intra pana la ureche, e semn bun, incercam sa vedem daca si urechea va trece. Daca ea nu trece, nu fortam, mai mult ca sigur margica va crapa. Daca acul nu intra nici macar pana la jumatate, n-are nici un rost sa mai insistam, e clar ca nu va trece nici urechea. In timp, pe masura ce acumulam experienta, pur si simplu simtim, vedem cand e cazul sa fortam si cand nu.

Mai exista o situatie, de alarma falsa: s-ar putea ca acul sa para ca nu va trece, pentru ca s-a cusut printre 2 fire din interiorul margelei, nu pe langa ele sau printr-un nod. De aceea scoatem acul si incercam din nou sa coasem, incercam cam de 2-3 ori. Merita, putem avea surprize placute.

Cea fac cand fortez acul si mi se sparge margica? Hmmm, cred ca marii margelitori ar strica totul si-ar reface. Eu am incercat s-o scald romaneste :), pentru ca spargerea asta survine de obicei cand lucrarea e cam 80-90% finalizata si nu ma indur sa reiau totul de la zero. Am inlocuit margica cu alta, fiindca fara nu se poate, arata ca un dinte lipsa, dar firul de dedesubt nu i-a permis sa se aseze la fel de frumos ca prima, oricat am impins-o. Daca s-a putut, am folosit partea aceea ca spate, nu ca fata. Daca nu, m-am rugat sa nu se vada. Alegeti voi varianta care va avantajeaza.

FIRE

Exista foarte multe tipuri de fire, de la foarte multe marci. Nu le-am folosit, deci nu am informatii. Ma voi opri aici la trei tipuri de fir: Fireline, Nymo si fir sintetic, de plastic, tip guta (nailon de pescuit).

Am un mosor de Fireline, dar nu prea umblu la el, il tin ca pe hainele de duminica. Este foarte scump, scump foc! Si cantitatea de fir de pe mosor e relativ mica :(. Se spune despre el pe blogurile straine ca e cel mai bun si mai rezistent. Eu o singuradata am lucrat cu el si ghiciti ce: l-am rupt. Am contrazis regula, sunt foarte priceputa la astrica lucruri. S-a rupt nu pentru ca ar minti cei care-l lauda, ci pentru ca eu nu l-am folosit cum trebuia, in modeulul care trebuia, deci e in totalitate vina mea.

Un pic mai mult am lucrat cu Nymo. Norocul a facut sa am si balsamul Thread Heaven inca de a inceput, deci nu am lucrat cu acest fir netratat si n-as putea spune daca se poate lucra si cum se comporta. Pot insa spune ca, odata tratat, merge bine. Totusi, n-as recomanda folosirea lui Nymo fara balsam.

N-am lucrat niciodata cu fir dublu. Am o carte in care la absolut toate tutorialele se indica fir Nymo pus dublu in ac. N-am incercat, banuiesc ca asta confera modelului rezistenta in timp si tinuta.

Neplaceri cu Nymo? Da:

capatul firului se ciufuleste usor si e greu de reintrodus in ac. Solutii: il naclaiesc bine cu balsam inca de la inceput si, pe parcurs, daca mai e cazul, il mai naclaiesc (cuvantul e urat, dar e cel mai potrivit). Cand nu mai tine figura asta, tai ciufulealala, portiunea de 3 mm compromisa din varf si am capat nou, pe care iarasi il naclaiesc.

firul nu vrea sa intre in acul de 12. Solutii: ma asigur ca l-am taiat bine de pe mosor, ne trebuie un foarfece foarte ascutit, care sa asigure o taietura foarte curata. Incercati sa taiati oblic. Imbalsamati bine varful. Prindeti capatul intre unghiile de la degetul mare si cea a aratatorului si trageti-l printre ele, astfel el se va aplatiza putin si va intra mai usor. Repetati figura asta inca o data. Cam astea ar fi smecheriile pe care eu le aplic.

Chiar si tratat, firul textil se deterioreaza pe lungime atunci cand coasem, stricam, coasem, stricam. Frictiunile repetate si in plus scarmana firul. Daca ma incapatanez sa lucrez cu el asa, ma voi chinui, el intra foarte greu prin margele, iar acele mici ciufuleli se itesc urat dintre margele. Plus ca lucrarea finita nu are rezistenta. Daca sunt inteleapta si nu ma zgarcesc, renunt la firul stricat, chiar daca are 1 m lungime si-mi pare rau sa-l arunc, pun unul nou si, rasufland usurata, lucrez mai departe.

Cel mai si cel mai des lucrez cu fir de plastic transparent, pentru ca merge cu orice culoare de margele. Alt avantajul este ca nu trebuie imbalsamat. Si pe el incerc sa-l tai oblic, pentru a usura introducerea lui in ac. Si el se poate uza in timpul lucrului. Daca il fortez sa intre a 6-a oara printr-o margica, el se intinde si se increteste ca un arc. Faptul ca s-a intins inseamna ca s-a subtiat, deci nu mai e la fel de rezistent, iar incretiturile provoaca la aproape fiecare impunsatura incalcirea firului. Iarasi, daca ma incapatanez sa lucrez cu el asa e gresit si chinuitor, cel mai bine e sa-l elimin si sa pun o bucata noua.

Daca refuza sa intre in ac, il aplatizez cu clestele plat.

O sa mai vorbim despre fire si din alt punct de vedere: care la ce se potrivesc.

Indiferent de tipul de bijuterie (colier, bratara, cercei), datator de ton este modelul si tipul de cusatura.

Cu fire textile ies lucrari moi, flexibile. Cu fir de nailon se obtin lucrari tepene, cu tinuta.

Ganditi-va inainte de-a incepe lucrul cum vreti sa se comporte, sa se aseze bijuteria finalizata.

De exemplu, daca fac o bratara cu tehnica netting, ea poate fi atat flexibila, cat si mai teapana, nu deranjeaza. Dar un colier cu aceasta tehnica nu poate niciodata fi dur. Heheeee, daca ati sti cate patanii am avuuuut... Cati dinti de rechin am cusuuuut...

Sa luam, de exemplu, urmatorul colier.

Este realizat cu tehnica netting si este cusut cu fir de plastic. In poza arata ok, pentru ca l-am fortat sa se aseze bine, l-am cosmetizat pentru sedinta foto. In realitate el lasa putin de dorit. Exista portiuni in care nu se aseaza frumos, plat, pe gat, de la sine, ci trebuie aranjat cu mana, lucru suparator pentru purtatoare si de nedorit. Plus ca in miscare, el iarasi se deformeaza si nu putem sta tepene ca manechinele :(.

De faptul ca nu am ales bine firul cu care am lucrat m-am prins, din pacate, pe la jumatatea lucrarii. Fiind in criza de timp, n-am putut relua de la zero. Este singurul motiv, altfel pe cuvant c-as fi reluat. A fost o experienta trista, pentru ca modelul este fin si frumos, dar eu l-am stricat printr-un amanunt asa de aparent lipsit de importanta: alegerea firului. Oooof.

Mult mai rau sta treaba cu colierul de mai jos:

inimioarele componente sunt realizate fiecare separat si apoi ele sunt insirate, simplu, pe fir. Intai le-am insirat pe fir de plastic si aratau dezastruos, m-am facut de rusine. Ma ducea cu gandul la dintii de rechin sau la zgarda cainelui rau care are cuie pe ea. N-as fi indraznit s-o pup sau s-o imbratisez pe purtatoarea lui. Asta, spre deosebire de cel de mai sus, se putea aranja oricat cu mana, niciodata n-ar fi stat bine si n-ar fi aratat omeneste.

Ce-am facut? Am taiat firul de plastic si am reinsirat inimioarele pe fir textil. Tineam in mana alt colier! Unul moale, prietenos, docil, purtabil, ne-scarry. Cat de simplu fusese! De ce nu m-oi fi prins din prima? Ooof!

Sunteti pe cale sa incepeti un proiect nou, ati asezat pe masa toate materialele necesare, inainte de-a pune firul in ac, ganditi-va daca obiectul finit e intentionat a fi moale sau teapan. Exista modele de cercei lungi care pot fi si, si. Unde nu conteaza daca-s moi sau tari. La inele ideal ar fi ca partea de sus sa fie teapana, iar veriga sa fie molcutza, prietenoasa.

Medalionul cu cabochon n-are voie sa fie moale niciodata.

Colierul tip dantela n-are voie sa fie teapan niciodata.

Lucrarile 3D, care sa stea singure in picioare, trebuie lucrate cu fir de plastic, pentru a obtine duritatea necesara.

Dreptunghiul care inconjoara piatra rosie este un tub gol pe dinauntru, pe care oricat l-as presa, nu se turteste. Faptul ca margelele Delica sunt retezate drept la capete (cilindrice) plus tensiunea stransa a atei fac tubul foarte rigid.

Asadar, alegem firul in functie de ce dorim sa iasa la final, de cum se va aseza acea bijuterie cel mai bine, pe care parte a corpului va fi ea purtata, in functie de tipul de cusatura abordat etc. Daca urmam un tutorial si acolo se specifica tipul de fir, respectam asta cu sfintenie, pentru ca nu intamplator ni se da indicatia. Dar se poate intampla sa nu se indice, atunci alegem noi tipul de fir.

Grosimea atei va fi aleasa in functie de marimea margelelor. Cu cat margelele sunt mai mari, cu atat necesita fir mai gros.

Tot aici vreau sa spun 2 vorbe despre tensiunea firului, pentru ca se inrudeste cu paragraful de mai sus. Folosind acelasi tip de fir, in functie de cat de tare strangem, vom obtine o lucrare mai moale sau mai tare. Si la asta trebuie sa fim atente, pentru ca daca ne dorim o lucrare plata dar strangem firul prea tare, ea se va ondula, lucru nedorit. Si invers: daca lucram ceva 3D si nu strangem bine firul, vom capata moliciuni nedorite. Tot in timp, odata cu acumularea experientei, chiar si din greseli, va veti da seama cat se strange firul, cata tensiune trebuie el sa aiba, in functie de forma si consistenta obiectului pe care-l avem de realizat.

Probleme la combinarea tipurilor de ate cu tipurile de margele?

In general, nu prea, doar asupra uneia vreau sa insist: margelele tip bugle sau pai (cilindri lungi, subtirei). Sunt retezate la capete, neslefuite, ca si cum ar fi un geam spart, sunt practic ciobite, deci taie firul. Taie atat Nymo, cat si nailon. Vazand eu asta, am cautat pe forumuri din strainatate care e rezolvarea. Scria acolo ca exista 2 solutii:

1. folosim Fireline, care e cea mai rezistenta, se taie greu, deci e cea mai recomandata pentru acest tip de margele

2. intercalam o margica de nisip intre doua de tip bugle.

V-am zis deja ca pe prima n-o aplic, ca nu ma indur sa folosesc Fireline-ul, mentalitate mea de calic, care lasa de dorit. Insa am incercat varianta a doua si... :( Chiar daca intercalez un seed bead, buggle tot atinge firul, deci tot il poate reteza. Poate o combinatie intre cele doua sa fie solutia?

Ma mai gandesc, cu spaima, la o varianta: s-ar putea ca firul sa tina in timpul lucrului, eu sa termin bijuteria, s-o vand si clientei sa i se rupa la a 2-a purtare si sa-i vina sa mi-o dea de cap.

Dupa aceea am observat ca 90% din tutorialele care contin margele tip pai asa si sunt gandite, merg pe combinatia de paie plus seed beads, nu e intamplator, cum as fi fost eu tentata sa nu observ sau sa cred, daca nu citeam despre problema cu bugles.

Inca o situatie in care guta s-a rupt: cand am tesut intre ele pandantive Swarovski tip inimioara. Neplacut a fost ca accidentul nu s-a produs in timpul lucrului, ca sa am un semnal de alarma, ci la final, cand admiram lucrarea terminata: a pocnit ca o pastaie si margelele au zburat cat colo precum boabele. Solutia aproape divina a venit de la Cristina Cristea, care a facut sapaturi ea stie pe unde si a aflat ca, pentru acest tip de cristale, firul ideal este Fireline 4 lb. Asa ca mi l-am cumparat si DA! n-am mai avut probleme. Vi-l recomand cu caldura.

Si-ar mai fi o mica adaugire: indiferent de firul folosit, margelele Delica, fiind cilindrice, se aseaza astfel incat asigura de la sine o anumita duritate, tinuta, lucrarii, pe cand cele rotunjite la capete nu o fac.

Sper c-am fost cat de cat folositoare si cu postarea asta, va doresc la cat mai putine incidente si dificultati si spor la margelit!

22 de comentarii:

  1. Foarte simpatic modul in care explici lucrurile si de real ajutor :)Tutoriale cu explicatii clare si la obiect .Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc si eu pentru laude si ma bucur mult ca ti-a fost de folos.
    Mult spor la margelit!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua. Dar ce facem cand ata de insirat a devenit scurta si trebuie sa o prelungim? Cu innodatul nu prea merge :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna.
    Lectia pentru eliminarea capetelor de ata si adaugarea firelor noi este aici:
    http://youtu.be/KsBG96VFs0Q

    Se pare ca uitasem sa o pun pe blog, scuze :). Am pus-o acum.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc. Realizati niste modele absolut superbe :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai... ce sa zic? Ma straduiesc, uneori imi iese. Multumesc! :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Informatii de mare folos, chiar aveam nevoie de ele.Iti multumesc tare mult!Foarte simpatica blogul!Tine-o asa mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  8. e dragut blogul. cautam pe cineva sa-mi spuna cum prind fir de guta elastic. am dus la gradi margele sa le facem bratari - de fapt sa-si faca singuri , fluturasii. dar n-am idee cum sa le prind. se desfac mereu. cum tragi putin, cum s-a desfacut. si ...

    RăspundețiȘtergere
  9. Vă mulţumesc frumos!
    Nu mai lucrez cu fir elastic, încerc pe cât posibil să-l evit, tocmai din motivul expus de dumneavoastră. Dar, când am lucrat, am făcut 2-3 noduri, pe care le-am strâns cât mai bine posibil şi a fost ok. Adică, din 3, măcar unul de-ar ţine! :D
    De ce nu încercaţi alt tip de fir pe viitor? Mătase sau imitaţie de piele, cu noduri ajustabile. Sau, poate, sârmă cu memorie, dacă nu e periculoasă pentru fluturaşi.

    RăspundețiȘtergere
  10. multumesc pentru raspuns. a fost o incercare pentru bratara care sa intre pe manuta mica si sa nu cada. o sa mai caut alte materiale. nici nu stiam ca sunt atatea. sarma cu memorie ? are...memorie? isi aminteste ceva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, îşi aminteşte forma de: inel, brăţară sau colier, depinde ce alegem, este elastică şi e gata îndoită şi aşa şi rămâne.

      Ștergere
  11. Poti te rog sa ma indrumi unde gasesc acele de 12 si firele care se potrivesc cu aceste ace ?Multumesc .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Magazinele Sophie's Shine şi Tensha sunt printre cele mai bine aprovizionate la acest capitol.

      Ștergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua. Daca am lipit stramb cristalul swarovski pe o baza din argint(cercei)..mai pot face ceva? Aseara am lipit cu epoxy. :((( Multumesc frumos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Carmen. Cristalele lipite cu adezivul de la Swarovski, dacă sunt încălzite bazele pe dos cu o brichetă, sar afară foarte uşor. Puteţi încerca şi la cele lipite cu Epoxy. Eu nu am lucrat niciodată cu Epoxy (ci doar cu E6000), deci mai multe date concrete n-aş sti să vă spun.

      Ștergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, nu doar cu vederea, cu toate celelalte necazuri care ţin de sedentarism. Dar să nu vorbim de faţă cu mărgelele despre lucrurile neplăcute. :)

      Ștergere
  16. Mesajul meu de mai sus (2 feb. 2017) este răspunsul pentru
    Nadia Baicoianu, al cărei comentariu a fost şters din greşeală.

    "2 februarie 2017, 05:58

    O singura intrebare am: Nu platiti cu vederea pentru aceasta pasiune?"

    RăspundețiȘtergere
  17. am guta 0,2 grosime si cand am fact not la sfarsit avea un capat prea scurt asa ca m-am ajutat cu un clesteplat si s-a rupt guta.am avut ata oneG,se scamoseaza in fata acului si o taie inchizatoarea sau margelele.
    momentan am doar guta dar e aprope creataadica pastreaza forma suportului cu pot s-o indrept ?
    in toate tutorialele pe care le vad nimeni nu coase cu guta bucle bucle.
    Te rog frumos daca stii o metoda spune-ne si noua[poate ca nu sant singura ]

    RăspundețiȘtergere